Regele Mihai I: Nelson Mandela a fost plămădit din virtuți rar întâlnite în lumea puterii de astăzi

Regele Mihai I: Nelson Mandela a fost plămădit din virtuți rar întâlnite în lumea puterii de astăzi
Publicat: 06/12/2013, 23:38
Actualizat: 01/10/2018, 00:46

Regele Mihai I a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia morții lui Nelson Mandela, precizând că a aflat cu multă tristețe despre trecerea la cele veșnice ale acestui om de Stat plămădit din virtuți rar întâlnite în lumea puterii de astăzi.

„Am aflat cu multă tristețe despre trecerea la cele veșnice a lui Nelson Mandela, om de Stat plămădit din virtuți rar întâlnite în lumea puterii de astăzi. Nelson Mandela a stat drept în fața ororilor timpurilor Războiului Rece, plătind cu suferință fizică și morală pentru credința sa în libertatea omului și dreptul său la demnitate”, a declarat Regele Mihai I.

„Cu credință și altruism, el și-a iertat călăii, iar pentru aceasta a trebuit să îndure uneori dezaprobarea aliaților. Nelson Mandela a trăit aproape un secol, dăruindu-ne un exemplu de constanță și durată a iubirii de dreptate. Dumnezeu să-l odihnească acum în pace!”, a mai spus Regele Mihai I, în mesajul său, care este datat vineri, 6 decembrie, Palatul Elisabeta.

Fostul președinte sud-african Nelson Mandela a decedat, joi, la vârsta de 95 de ani.

O ceremonie națională în memoria lui Nelson Mandela va fi organizată pe 10 decembrie pe stadionul din Soweto, urmând ca înhumarea să aibă loc pe 15 decembrie, în satul său Qunu (sud), a anunțat vineri președintele Jacob Zuma, citat de AFP.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Este interzis total pentru cei care au telefoane mobile. Toată lumea trebuie să respecte
Teo Trandafir, la mare cumpănă. Suferă de o boală gravă
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Un dispozitiv mai mic decât un fir de păr ar putea revoluționa fizica
×